Cum de poate disparea atît de repede frumusetea care se afla acolo acum cîteva minute?
Viata este foarte rapida; îi face pe oameni sa treaca de la cer la infern în cîteva secunde. (Paolo Coelho - Unsprezece Minute)
Incerc aiurea sa merg pe drumul meu serpuit, cam prafuit. Nu vad niciun copac in jur.In schimb, este multa iarba verde proaspata si miroase foarte frumos. Stiu unde ma aflu. Este drumul care l.am facut de atatea ori cand eram mica si mergeam la tara la bunica. Nu am mai fost pe aici de vreo 4-5 ani, dar imi amintesc perfect peisajul. Este si un rau. Numele il uit mereu. Nu e adanc, iar apa este putin agitata. Nu imi amintesc sa fie vreun pod peste in el. Imi placea sa il traversez innot ca sa ajung in padurea de pe partea cealalta. In padure, desi nu am vazut.o niciodata, stiam eu ca era o casa mare undeva. Cel putin asa imi imaginam eu. Un conac mare, cu un gard foarte inalt de fier. Cand il cautam prin padure, mereu vroiam ca acolo sa ma astepte toti prietenii mei, iar eu sa ajung fericita la ei. Nu l.am gasit niciodata. Padurea stiu ca adapostea multe creaturi. Mereu speram sa am noroc sa nu ma intalnesc cu vreo haita de lupi. Mintea mea de copil era mereu in alerta la orice zgomot si fugeam des printre copaci la cel mai mic fosnet.
Acum stiu ca nimic nu era defapt acolo, iar eu eram doar copilul acela curios si plin de dorinta de aventura care colinda cu zilele cand iesea din curtea casei, dupa ce luam de pe tava intinsa de metal a bunicii tot felul de prajituri.
E doar o interpretare. Faceti puzzle.ul. :)
...
