OMNISCIENȚĂ

Inima bate...bate...bate...bate...Dar ea nu intelege cum mai poate sa faca asta. Desi atata durere ar fi trebuit sa o distruga de mult, sursa miscarii vitale continua sa o mentina respirand. Si la fiecare "bum" ce rasuna ca un ecou in sufletul golit, un gand ii deranjeaza mintea din nou. O intrebare, niciun raspuns. O indoiala, nici o lamurire. O speranta, nicio realizare. Un vis, nimic concret. De cand a cunoscut fundalul negru al vietii, mi.a spus ca s.a schimbat. Schimbarea aduce cu sine, un set de realizari pe care toata lumea le are la un moment dat in viata.  Schimbarea e buna sau rea. Schimbarea nu modifica trecutul dar poate modela viitorul.Un om are nevoie de un motiv puternic sa isi modifice felul de a fi. Un eveniment, o intamplare, o durere te poate schimba instantaneu. Rar, dar se poate. De cand s.a asternut ceata pe chipul ei, nimic nu o poate risipi de acolo. Imaginea de care are ea nevoie apartine deocamdata viselor. Limitele nu si le cunoaste.Nu s.a ciocnit de ele deocamdata. Suporta de atata timp si inca poate.  Mi.a spus ca, uneori cand nu o vede nimeni, se descarca. Isi goleste inima si sufletul de lacrimi. Lasa sa ii curga amintirile, sa se panseze cu ele. Pacat ca rana nu se mai cicatrizeaza o data. Dar si ea isi rupe coaja de atatea ori... si astfel va ramane cicatrice. Dar si asa, cazuta in sfera ei, unde realitatea se imbina cu trecutul, stie ca va fi mereu in stare sa fie alaturi de toti cand vor avea nevoie de ea. Eu stiu ca e putenica, eu stiu ca poate...

Punct mort.

Sunt intr.un punct mort. Da. Am ramas pe loc. Nu am inaintat deloc. Si nu ma grabesc sa o fac.
Am realizat ca poate e mai bine sa raman in punctul asta pentru o perioada. Poate e mai bine sa raman ASA pentru inca un timp.
De ce? Parca de ceva vreme, se intampla ceva in jurul meu. Ceva care imi scapa. Ceva de care as vrea sa imi dau seama dar cumva stiu ca ar fi mai bine sa nu fac asta.  Dar asta e motivul pentru care prefer sa raman pe loc.

"Am sute, mii de idei, dar nu stiu care dintre ele merita efortul, concentrarea, sangele meu.

Nu.i prima data cand se intampla asta, dar cred ca am spus tot ce era important, imi pierd amintirile, uit cine sunt." (Zahir.- P.Coelho)

...

Each of us shine up there somehow.

Intinde-te pe jos (de preferat in iarba, cand e vara), si uite-te in sus. Ia zi, ce vezi? Stiu stiu....imi vei spune stele. Dar acum hai sa fim seriosi. Vezi tu steaua propriu-zisa? NU. Vezi macar forma aia geometrica specifica? NU. Dar atunci.? Ia mai uite-te o data. Cu atentie. Spune.mi exact ce vezi. Mici puncte stralucitoare..? Da. Exact asta vezi. Puncte. Multe. Albe. Luminoase. Imprastiate. Puncte.

Vad si eu tot asta, normal. Dar si ceva mai mult..

Cand ma uit in sus, imi imaginez ca unul dintre acele puncte este reflexia mea pe cer. Imi imaginez ca eu ma uit intr.o oglinda, care se afla atat de departe de mn si ca din imaginea mea reflectata nu vad decat un punct. Dar stiu ca sunt eu acolo sus. Nu eu, persoana mea...ma rog, intelegi tu. Ci o reprezentare a mea. Dar nu cred asta numai  legat de mine. Imi place sa crd ca toata lumea se uita intr-o oglinda uriasa cand se uita pe cer si cumva se vede acolo sus. Cu cat esti mai fericit, cu cat gandurile tale sunt mai frumoase, cu cat crezi mai mult in iubire, cu cat iubesti lumea din jurul tau mai mult, cu atat punctul tau va straluci mai mult. Daca nu crezi in frumos, daca esti pesimist ( a nu se incurca cu a fi realist), daca esti suparat, lumina invizibila pe care o emani, dar care acolo sus in oglinda se vede, va fi mai slaba, mai rece. Vrei sa stii ce se intampla cu punctele care cad ...? Nimic. Ele cad odata cu adevarata infatisare a lor. Cand o persoana moare, punctul se duce si el. Da, apar si altele....ce.i drept, sunt micute, dar in timp se maresc.

Bine, stiu ca vrei sa tac. Hai uite-te in continuare.

...