Vroiam sa ma uit in ochii ei, dar nu puteam. Daca incercam , pupilele mi se orientau automat spre podeaua usor umezita de lacrimile ei. Dar eram constient ca ea reusea sa ma priveasca. Mai avea inca puterea asta? Sa incerce sa isi dea seama de adevarul vorbelor mele, citindu.mi chipul? Vinovatia, durerea si mai multe sentimente negative imi rodeau inima si mintea. Suferinta ei... nu o meritam. Cu siguranta nu meritam sa verse nicio lacrima pentru mine...instinctul imi spunea sa ma indepartez dar in acelasi timp ceva imi spunea sa o iau in brate si sa o linistesc. I.as fi facut si mai mult rau, cu siguranta. Deja ii provocasem prea multa durere, prea multa suferinta. Increderea in mine i se spulberase de mult. Nici nu mi.as fi inchipuit ca se va ajunge in punctul asta.
Timp de cateva secunde, mi se scursera prin fata ochilor momentele principale care le traisem cu ea. Cand am vazut.o prima oara,mi.a zambit din departare, intr.un mod misterios, atragandu.mi atentia si facandu.ma curios. Deja imi doream sa stiu mai multe despre ea, aproape din prima clipa. Apoi, cand am iesit prima oara impreuna. Roseata din obrajii ei contrasta cu ochii albastrii dar se pierdea in focul buzelor perfect simetrice. Atunci am si sarutat.o prima oara. Am simtit cum ma pierd in fata unei fete, cum sunt lasat fara cuvinte, cum uit totul, si cum ma las fascinat de fiecare miscare a ei. De la o privire pana la o suvita de par.
Alte momente se scurgeau incet... si pe masura ce o faceau, incepeam sa ma urasc pt ceea ce facusem. Ma imbatasem si ma lasasem in voie ametelii ce imi zdruncina creierii. Nu incercam sa iau asta ca o scuza. Nu. Nu aveam asa cv. Asta era doar motivul , inceputul a ceea ce am facut. Nu mai stiu cum o chema. Nu ma interesa, nici acum de altfel. Nu se compara cu EA. Nici pe departe. Dar acum, ma gandesc ca as incerca sa gasesc persoana respectiva numai ca sa o intreb dc a aparut asa in viata mea, sa stice totul. Dc, daca m.a vazut fericit, nu m.a lasat in pace si a profitat de un creier slabit de bautura.
Vinovatia ma rodea. Nu mai puteam sa ma uit in ochii EI, asa cum o faceam inainte. Acum ma feream de privirea ei sincera si calda. M.ar fi citit imediat. Pt ca minciunea si nelinistea razbateau din gesturile si vorbele mele. Stiam ca macar atat ii datoram.Adevarul. Si asa ajunsesem in punctul ala. Punctul care stiam ca avea sa fie ultimul. Nu i.am putut privi fata cand i.am spus. Tacerea ei stiu ca spunea mai mult decat toate vorbele de pe lumea asta. Dar rapus de toate si resemnat, am reusit sa ma uit pt ultima oara la ea si cu un adio am pasit afara din camera. Stiam ca se terminase...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu