Cititi si imaginati.va.

Lacrimile ii tasnira pe loc...incontrolabil. Desi stia ca, ce avea sa urmeze era inevitabil, ea spera ca totusi, constiinta sa o insele. Dar degeaba se amagea. In inima ei stia ce urma. Din pacate, nimic nu putea sa o pregateasca pentru inca o lovitura emotionala, ce avea sa o primeasca. Si da... fata i-a fost inundata de lacrimi sarate, pline de durere, probabil tot ce au mai putut aduna ochii din sufletul ei aproape secat. Si vederea i-a fost incetosata. Nu mai putea destinge, din pricina ochilor umeziti, ce se intampla in jurul ei.
Si lupta....se lupta cu sentimentul de tristete colpesitor, care in mod ciudat se impletea cu o bucurie sadica, ciudata , anormala. Bucuria era de neexplicat. Numai ea stia si intelegea ce cauta acel sentiment in sufletul ei.Probabil ca deriva din faptul ca avusesera un contact. Oricat de nesemnificativ, oricat de trivial, oricat de dureros, ea se bucura ca vorbisera.Chiar si vorbe dintre cele mai dure, care o ardeau pe suflet precum smoala incinsa,si care apoi se intareau si ramaneau acolo. Pt ea numai faptul ca, pentru cateva fractiuni de minut ...ea fusese centrul catre care se indreptasera vorbele lui era de pretuit.Adevarul e ca pretuia orice legat de el.
Dar platea dupa....cu si mai multe valuri de suferinta pura, care fiind administrate in cantitati asa mari si aproape incontinuu, o aduceau la limitele dintre rational si irational. Dar ce sa faca? Sa se impotriveasca propriei inimi? Incerca....incerca sa isi dea la o parte lacrimile din ochi dar ele continuau sa ii inunde fata, sa ii ude obrajii fierbinti si sa ii traga colturile buzelor in jos...intiparindu-i pe chipul alb o expresie trista, imbibata de durere.
Si intr-un final ceda....Ceda si nu mai lupta. se lasa cuprinsa de toate: sentimente, emotii, lacrimi. Si inchidea ochii si cadea intr.o lume a ei rugandu-se sa treaca cu bine si peste noapta aia.